tablaÎnchiderea între pereţii propriilor convingeri şi experienţe şi refuzul de a încerca să priveşti către abordări diferite, validate de rezultate, chiar dacă acestea sunt în alte contexte culturale, sunt practici extrem de nocive şi dăunătoare pentru cei care lucrează în educaţie.

Nu-mi plac extremele, deşi, trebuie să recunosc, îmi place să mă implic în orice pare imposibil de realizat. Îmi place să văd o problemă din unghiuri pe care, poate, alţii nu au curajul să le abordeze şi îmi place să pun întrebări…cât mai multe şi cât mai profunde. Iubesc oamenii care întreabă, care nu cred le ştiu pe toate şi sunt fascinată de dialogurile în care predomină întrebările şi nu răspunsurile. Sunt atrasă de cei care au nu doar întrebări, dar şi incertitudini, care au curajul să-şi pună sub semnul îndoielii propriile siguranţe şi să accepte că există şi alte realităţi, diferite de cea în care trăieşte fiecare dintre noi. Nu e uşor şi, trebuie să recunosc, uneori poate fi chiar traumatizant. De exemplu, după ce ai crezut o viaţă întreagă că eşti un profesor bun, lucru dovedit de rezultatele elevilor tăi la evaluările naţionale, poate chiar şi la olimpiade, cum să te întrebi dacă ceea ce ai facut sau faci mai are nevoie de schimbare? Cum să accepţi afirmaţia că trebuie să schimbăm practica de la clasă? Nu prea ai cum! Eşti sigur că predarea ta, modul în care îţi faci orele sunt de calitate şi potrivite şi refuzi apriori orice altă abordare! Este o reacţie emoţională şi organică care, practic, inchide orice canal de comunicare cu cei care gandesc sau spun altceva decât crezi că ştii…Pe de altă parte, auzi în jurul tău mulţimea nemulţumită de ceea ce fac profesorii, şcoala, sistemul şi care strigă cu voce din ce în ce mai puternică că avem nevoie de schimbare, mai mult chiar, de „revoluţie în educaţie”, dacă e să-l citez pe Ken Robinson. Un lucru este clar, totul se învârte în jurul profesorilor, fie că ne place, fie că nu, fie că acceptăm sau refuzăm confruntarea cu aceste realităţi extreme. Am trăit în ultimele zile două experienţe extreme, le-aş putea numi. Am participat la dezbaterea organizată de Administraţia Prezidenţială despre educaţia pentru sănătate. Un eveniment la care au participat, vreme de vreo 7 ore, reprezentanţi din educaţie, sistemul de sănătate, societatea civilă, decidenţi şi beneficiari. Au fost aduse în discuţie perspective diverse şi s-au lansat foarte multe întrebări la care, deşi nu au fost date răspunsuri, ele au creionat amploarea problemei abordate. Ideea este ca după astfel de întâlniri de cunoaştere şi consultare, să fim în stare să propunem o strategie şi un plan de lungă durată care să aibă în vedere schimbările de fond, nu doar cele de suprafaţă, care pot conduce la transformarea sistemului educaţional românesc. Cred într-un astfel de demers şi cred că poziţiile radicale vor găsi, prin negociere şi compromis constructiv, o abordare echilibrată între tradiţie şi modernitate, posibilităţi şi nevoi, provocări şi dorinţi sau aşteptări. Am plecat de la Cotroceni încurajată şi cu speranţa că o abordare raţională, fundamentată pe evidenţe ne poate duce către o reformare sustenabilă a sistemului educaţional românesc. A doua zi, am avut o formare, în cadrul programului Reading to Learn, cu o grupă de profesori care îşi fac datoria, muncesc cu elevii şi mulţi dintre ei chiar ar dori educaţia altfel. În timpul sesiunii am discutat despre studiile lui John Hattie, despre ce anume contribuie/influenţiază cel mai mult învăţarea la elevi şi cum definim învăţarea vizibilă. Dincolo de faptul că aceste subiecte nu sunt abordate în contextul nostru educaţional, reacţiile din partea cursanţilor au fost uneori de-a dreptul şocante. Mai întăi, nu ştim să definim şi să identificăm aspectele care îmi spun mie, ca profesor, dacă elevii au învăţat. Simplul fapt că ei îmi reproduc conţinutul atunci când sunt ascultaţi sau evaluaţi nu este o garanţie a învăţării, ştim bine. Apoi, presupoziţia conform căreia învăţarea nu e treaba mea, ci a elevului, este de-a dreptul greşită. Ken Robinson, John Hattie şi mulţi alţi cercetători din domeniul educaţiei spun că predarea se încheie atunci când elevul a învăţat, iar daca acest lucru nu s-a întâmplat, profesorul nu a finalizat predarea. Mai departe, etichetarea celor care gândesc altfel decât noi, care au curajul să ia decizii fundamentate pe studii, nu pe opinii şi păreri personale, ca fiind „tâmpiţi” este cel puţin deplasată, dacă nu chiar periculoasă. Închiderea între pereţii propriilor convingeri şi experienţe şi refuzul de a încerca să priveşti către abordări diferite, validate de rezultate, chiar dacă acestea sunt în alte contexte culturale, sunt practici extrem de nocive şi dăunătoare pentru cei care lucrează în educaţie. Sistemul de învăţământ este un sistem viu care trebuie să contribuie la înflorirea vieţii fiecărui copil/persoane, iar acest lucru se poate face doar dacă apreciem şi susţinem unicitatea fiinţei umane, diversitatea nevoilor, creativitatea şi capacitatea acesteia de a progresa. Este o abordare care trebuie să lase loc întrebărilor, adaptării şi schimbării în funcţie de nevoi, aşteptări sau context din partea fiecărui profesor. Din păcate, sunt puţini cei care pot accepta această abordare… Am plecat de la formare frământându-mă cu întrebarea: care este acel punct sensibil pe care dacă l-am atinge, ar genera dorinţa de a gândi şi acţiona diferit, de a încerca să vedem educaţia şi din alte unghiuri, nu doar din cel pe care îl reprezentăm şi, mai ales, de a ne întreba: oare nu se poate şi altfel? Mi-am dat seama, din nou, cât de puternice sunt trăirile emoţionale ale profesorilor atunci când încerci să clatini puţin presupoziţiile şi convingerile acestora. Educaţia este, aş putea spune, între două extreme: evidenţele care ne spun că aceasta este în moarte clinică şi emoţiile puternice ale profesorilor care, deşi muncesc, nu văd rezultatele eforturilor lor şi opun rezistenţă. De felul în care vom şti să aducem extremele la o platformă comună de înţelegere şi acceptare depinde, cred eu, viitorul oricărui demers de schimbare sustenabilă a educaţiei.

Educaţia în extreme…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.