Do_you_know_my_rightsAseară discutam, la o cafea, cu o persoană, aproape un prieten, care a înțeles foarte bine cât de gravă este situația educației din țara noastră și am gasit împreună o imagine sugestivă pentru ceea ce se întâmplă în acest domeniu. Spuneam noi, că sistemul educațional este asemenea unei case care arde, în interior fiind copiii. O dată cu casa ard și copiii, iar noi, adulții – profesori, părinți, membri ai societăți stăm pe margine. Unii strigă, cumva, după ajutor, dar nu pun mana pe găleata cu apă pentru a stinge focul, alții sună la 119 iar alții privesc, se lamentează, se întreabă a cui este vina și, eventual, le plâng de milă copiilor! O imagine incredibil de tristă, dar atât de apropiată de ceea ce se întâmplă azi în sistemul educațional românesc.

Am citit o postare a dlui Iloae Ionel despre filmul Aferim, și regizorul spunea, cu tristețe, că la casting a văzut mulți tineri de 17 ani pentru un rol din film, și ca o treime dintre ei erau analfabeți! Pentru mine nu este o noutate, citesc, observ și constat zilnic acest lucru în clasă, pe stradă, în aproape orice experiență de viață. Așadar, nu mă surprinde! Mă întristează, însă, de fiecare dată! Și tritețea mea vine din două direcții. Mai întâi, pentru că noi, adulții, ne permitem, cu bună știință, să distrugem viitorul copiilor noștri.

Un analfabet funcțional, că la asta mă refer, este condamnat la muncă necalificată care cere competențe minime, eventual, condiție fizică și este programat pentru o viață fără speranță și lipsită de împlinire. Dacă am vorbi despre câteva procente din numărul total al elevilor, atunci am putea accepta, deși, este nedrept să programezi ființa umană pentru nefericire! Problema este că vorbim de aproape 50% dintre elevii noștri de 15 ani, elevi care termină școala analfabeți funcțional! O spun testele internaționale, o arată rezultatele copiilor noștri la examenele naționale și o constată angajatorii, așa cum am observat în postarea legată de Aferim. Cu toate acestea, noi suntem afară și privim cum arde casa, privim cum ne ard copiii!

În contextul discuției noastre mi-am amintit de ceea ce spunea Cioran legat de schimbarea la față a României, după cum urmează…Nici un român nu se simte personal vinovat. Toate ratările şi golurile şi le explică prin vidurile României, dezertând astfel de la responsabilitatea individuală. Este drept că schimbarea la faţă a ţării nu se poate face prin eforturi divergente şi disparate, ci este necesară o modificare structurală pe bază de orientare colectivă. Dacă toată România nu pleacă la drum ca să se cucerească pe sine însăşi într-un elan colectiv, indivizii care vor să se salveze dintr-o românitate deficientă sînt condamnaţi mai curînd sau mai tîrziu ratării, neavînd la bază rezistenţa substanţei naţionale.”

Ce vreau eu sa spun este că, dacă vrem să ne salvăm copiii, trebuie să încetăm în a mai privi, lamenta, critica și comenta de pe margine, doar! Nu mai avem timp pentru a căuta vinovații! E timpul pentru a vedea ce putem și trebuie să facem! Fiecare poate și trebuie să facă ceva: părinții să nu se mulțumească cu faptul că copiii merg la școala și că iau note, fie ele și bune. Ei trebuie să privească în jur și să solicite școlii să se transforme și să contribuie la formarea holistică a copiilor lor. Noi, profesorii trebuie să acceptăm și să ne asumăm că ceea ce iese din școală, și mă refer la elevi, este, în bună parte, măsura calității muncii noastre, a educației pe care noi le-o dăm vreme de 12-15 ani! Trebuie să înțelegem că avem nevoie de cunoaștere și de schimbare, deopotrivă. Dacă nu vom pleca la drum, într-un elan colectiv, cum spunea Cioran, nu numai că nu ne vom salva copiii, dar ne vom pierde cu toții, ca națiune, ca popor! O spune o persoana optimista, care incearca sa mai si faca cate ceva, nu doar sa constate!

prof. Liliana Romaniuc

project manager

”Un analfabet funcțional este programat pentru o viață fără speranță și lipsită de împlinire”

Leave a Reply