finland-helsinkiAproape toata lumea vorbeste despre performantele sistemului educational finlandez, despre faptul ca aceasta tara ocupa, de ani de zile, primele locuri la testarile internationale la lectura si intelegerea textelor, la matematica si stiinte. Dar, stiti ceva? Pe ei nu acest lucru ii intereseaza cu adevarat. Iata ce spune un oficial din Ministerul Educatiei din Finlanda: „Noi nu suntem atat de interesati de testele PISA. Nu pentru asta exista sistemul de educatie. Noi ii pregatim pe copii pentru a sti cum sa invete, nu cum sa treaca un test.”

Si acum, sa privim cu atentie catre sistemul romanesc de educatie! Ce ne intereseaza, cu adevarat, pe noi? Ce facem in scolile noastre? Pentru ce ii pregatim pe copii? Ce facem noi, parintii, cu copiii dupa programul de scoala? Ce inseamna sutele de ore de meditatii in particular, ore pentru care platim, probabil, mai mult decat taxele de scolarizare la cele mai scumpe scoli private? Cat din timpul copiilor nostri este cu adevarat folosit pentru a-i invata sa invete? Sunt intrebari lansate de ani de zile, intrebari la care tari precum Finlanda, Anglia sau Germania au gasit raspunsuri prin transformarea radicala a practicii de la clasa, a predarii si invatarii, prin mutarea accentului, de pe memorare si reproducere mecanica pe lectura, intelegere si gandire critica. Aceste tari au inteles importanta umanizarii relatiilor dintre profesor si elevi, a transformarii scolii intr-un spatiu prietenos al colaborarii si comunicarii reale dintre magistru si ucenic.

Revin la sistemul finlandez de educatie, care nu este nici fata Morgana si nici ceva desprins din filmele SF care ne tin pe loc respiratia de admiratie sau de teama! Nu, acesta este un sistem normal, care are cateva principii clare ce au fost impartasite de catre toti cei care il formeaza, ma refer la profesori, decidenti, parinti si copii. Mai intai, sistemul pune accent pe intelegere nu pe reproducere. Apoi, el este nediscriminatoriu, in sensul ca nu exista scoli, asa numite „de elita”, ci exista scoli bune, foarte bune pentru toti copiii pentru ca, spun ei, „fiecare copil este important”! Este vreun parinte al carui copil sa nu fie important? Ai mei sunt, v-o spun cu toata taria! Dar ai dumneavoastra? Atunci, de ce dicrepantele majore dintre scolile noastre? De ce pentru unii copii scoala e muma si pentru altii ciuma? Sistemul finlandez are scopuri bine stabilite la nivel central iar implementarea si adaptarea acestora revine nivelului local. Alftel spus, exista strategii pe termen lung in ceea ce priveste curriculumul, formarea profesorilor iar politicile educationale sunt corelate si adaptate la ceea ce se intampla in lumea in care traim.

Ei nu-i pregatesc pe copii pentru meserii care nu mai exista doar pentru ca au profesori ale caror catedre vor disparea

Sistemul este asezat pe trei piloni de eficienta si performanta, imi place sa-i numesc eu.

Mai intai, profesionalismul profesorilor care inseamna doua lucruri majore: acordarea increderii totale celor care se ocupa de copii. Parintele nu pune sub semnul indoielii ceea ce spune sau decide profesorul. Desigur, vorbim despre un cod deontologic al profesorilor care este asemenea juramintelor facute pe vecie! Al doilea aspect se refera la formarea initiala a profesorilor, adica in timpul studiilor universitare si apoi formarea continua. Programele universitare au legatura cu ceea ce profesorii predau, sunt corelate la nevoile elevilor si cerintele societatii in care traim, una care este bombardata de informatii, cunoastere si intr-o continua schimbare.

 

Al doilea pilon este cel al stabilirii celor mai inalte standarde pentru toti copiii, nu doar pentru cei „alesi”, adica selectati in anumite clase sau scoli. Acest pilon inseamna sa-i implic pe copii in invatare prin incredere si incurajare continua! Avem asa ceva in clasele noastre? Vin copiii nostri acasa acasa si ne povestesc despre profesorul de matematica care, in mod constant, ii incurajeaza si motiveaza la a continua sa incerce, chiar daca la ultimul test mai mult de jumatate de clasa a luat sub 5?

 

Al treilea pilon este legat de promovare unui ethos de sustinere la nivelul clasei si al scolii. Vorbim despre abordarea individuala a fiecarui copil, nu una frontala! Ii spuneam ieri unei colege despre faptul ca noi predam folosind aceleasi metode ca si cum toti copiii ar fi auditivi sau vizuali, nu tinem cont de faptul ca fiecare copil are un stil de invatare si nevoi extrem de diferite fata de ceilalti. Relatiile dintre profesori si elevi sunt parte a acestui ethos de sustinere si incurajare. Vorbesc mereu despre conceptul de „scoala prietenoasa” ca fiind scoala la care copilul sa vina cu drag si placere, nu de teama sau obligatie. Intr-o astfel de scoala copiii sunt actorii principali, iar noi, profesorii, suntem cei care, cu profesionalism si responsabilitate, cu dragoste si dedicare ii ajutam sa devina ceea ce ei pot, trebuie si au nevoie. Incurajarea continua, aprecierea si respectul sunt ingrediente ale unei relatii normale dintre profesori si elevi intr-o astfel de scoala.

Se intampla aceste lucruri in scolile copiilor nostri? Vin ei fericiti de la scoala? Iubesc copii nostri invatarea? Sunt intrebari la care impreuna, profesori si parinti, trebuie sa gasim raspunsuri…pentru ca eu cred ca fiecare copil este important si speranta mea este ca sunteti multi cei care credeti la fel!

prof. Liliana Romaniuc, project manager

Secretul finlandez

Leave a Reply