summer_readingAzi dimineață am citit un text despre Einstein în legătură cu ce a însemnat școala pentru el, un text care m-a cutremurat, din nou, gândindu-mă la ce facem noi în școală. Iată ce spune acest mare om:
„Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte sergenţi. Eu doream să învăţ ce doream eu să ştiu, iar ei voiau să învăţ pentru examen. Din această cauză eu nu valoram nimic, şi de multe ori mi-au sugerat să plec. Simţeam cum setea mea pentru cunoaştere era ştrangulată de către profesorii mei; notele erau singura lor metodă de evaluare. Cum poate un profesor să înţeleagă un tânăr cu un asemenea sistem? De la vârsta de 12 ani am început să suspectez autoritatea şi să nu am încredere în profesori.
Majoritatea profesorilor îşi pierd vremea punând întrebări care urmăresc să dezvăluie ce nu ştie elevul, în vreme ce adevărata artă a examinării constă în a afla ce ştie de fapt elevul sau ce poate să ştie.
Nu e foarte important ca cineva să înveţe date. Pentru asta n-are nevoie de facultate. Le poate afla din cărţi. Importanţa unei educaţii într-o facultate de arte liberale nu constă în învăţarea multor date, ci în antrenarea minţii pentru a cunoaşte ce nu se poate afla dintr-un manual.
Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.
Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.
Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.
E un miracol faptul că, în cele din urmă, curiozitatea supravieţuieşte educaţiei şcolare!”
Nu am nicio îndoială că pentru cei mai mulți dintre elevii noștri școala nu numai că dezamăgește, dar ea este ultimul loc în care ei și-ar dori să-și petreacă cea mai mare parte a zilei, așa cum bine știm că se întâmplă. Sunt câteva idei pe care le-am reținut în mod special, acestea fiind și provocările mele ca profesor și director. De fapt, e vorba de câteva întrebări esențiale pentru educație și școală:
• De ce să învăț?
• Ce învăț?
• Cum învăț?
• Care este rolul profesorului?
De ce să învăț? Atunci când facem ceva ne întrebăm de ce trebuie să facem acel lucru, nu-i așa? La fel fac și copiii atunci când ei trebuie să învețe, întreabă: de ce să învăț despre mărimi direct și invers proporționale, de exemplu? Problema care apare aici este că profesorii și elevii au răspunsuri diferite, aș zice chiar divergente. Profesorii consideră că elevii trebuie să învețe pentru un examen sau pentru note, în timp ce elevii vor să învețe ceva ce îi interesează și sunt curioși să afle mai multe. Ce vreau să subliniez este faptul că elevii, ca și adulții, nu învață dacă nu sunt interesați și motivați. Răspunsul la întrebarea de ce să învăț este simplu: pentru că vreau să știu, nu pentru că trebuie să trec un examen sau un test! Ei, aici este provocarea fiecărui profesor: cum le stârnesc elevilor curiozitatea și motivația pentru ceea ce ei trebuie să învețe din curriculum și, în același timp, cum răspund interesului lor de învățare și cunoaștere?
Ce învăț? – este o întrebare care trebuie să meargă mai departe de ceea ce avem în programe sau manuale. Ora mea trebuie să fie cadrul în care îl învăț pe copil să învețe să caute ceea ce nu este în manual! Altfel spus, să-i creez independență în învățare, să gândească, să-și asume păreri proprii, să argumenteze și să-și susțină punctul de vedere. Să învețe că lumea este mai mult decât clasa sau decât își imaginează el că este.
Cum învăț? – este o întrebare la care cei mai mulți dintre elevi și profesori răspund cam așa: citesc, ascult lecțiile predate de profesor, iau notițe, fac teme. Ei bine, eu cred că învățarea sustenabilă presupune implicarea reală a elevului în actul învățării. Întrebările pe care elevii ni le adreaseză indică gradul lor de implicare, nu răspunsurile care pot fi reproduceri pe de rost ale unor idei, cunoștințe etc. Învățarea pe baza întrebărilor, a predării reciproce și a uceniciei cognitive sunt strategii de învățare ce nu ar trebui să lipsească de la nicio oră!
În aceste condiții rolul profesorului este de agent activizator, de persoană care stârnește curiozitatea, provoacă întrebări în mintea copiilor și trezește bucuria cunoașterii în fiecare dintre ei! Am convingerea că dorința și bucuria cunoașterii sunt prezente în fiecare ființă umană, de la naștere până la moarte. Bagheta magică a profesorului trezește sau adoarme aceste capacități extraordinare ale copilului – curiozitatea și bucuria cunoașterii!

Câteva întrebări esențiale pentru educație și școală

Leave a Reply