12360060_10208188762820975_3990145192352473896_nCompetențele de lectură și înțelegerea textului sunt esențiale în procesul de învățare atât pentru elevi cât și pentru adulți. Oricât de greu ne este să recunoaștem și să acceptăm acest lucru, persoanele care nu au aceste competențe se numesc analfabeți funcțional. Aproape 40% dintre elevii români de 15 ani, adică cei care au absolbit clasa a VIII-a, sunt analfabeți funcțional! Ei nu înțeleg textele citite, indiferent dacă acestea sunt texte literare sau non-literare. Această situație este aratată de testele intrenațioanale la care România participă, dar și de rezultatele copiilor la evaluările naționale, unde un procent chiar de 70% promovați nu face altceva decât să confirme și să susțină afirmațiile de mai sus. Nota 5 obținută la evalările naționale nu se corelează pozitiv cu faptul că elevul ar fi alfabetizat funcțional. Desigur, problema analfabetismului funcțional nu este doar a noastră, a românilor. Ea este o problemă reală la nivel european, diferența este că procentul în spațiul comunitar este de 20% analfabeți funcțional, iar ținta pentru 2020 este o reducere semnificativă la 15%. Ce am spus până acum nu este decât o constatare și daca ne oprim aici, practic, nu se întâmplă nimic! Ce trebuie să facem este întrebarea care, cred eu, ar trebui să ne frământe pe toți – profesori, părinți, angajatori, societate în general, pentru că, dacă nu ne place cum arată și este administrată țara în care trăim, ne putem imagina cum va arăta ea când analfabeții funcțional de azi vor ne vor lua locul? Există, în opinia mea cel puțin două căi la care ar merita să ne gândim. Prima este aceea că, printr-o minune, ministerul ar înțelege dezastrul în care ne aflăm în educație și ar hotărî să meargă la cauze și nu la cosmetizarea efectelor. Altfel spus, regândirea paradigmelor cu privire la predare și învățare și formarea serioasă și responsabilă a profesorilor în acest sens.

Pentru mine această paradigmă este extrem de simplă: dacă elevul nu învață înseamnă cu nu ai predat. Altfel spus, profesorul trebuie să înțeleagă că predarea este predare doar dacă elevul învață! Desigur, de aici pornește o discuție întreagă, pe care nu doresc să o dezvolt acum…Cea de-a doua cale, în care cred și pe care o susțin, este ca profesorul să-și schimbe practica de la clasă. Astfel, în locul predării cantitave, care înseamnă bascularea de cunoștințe, să încerce predarea calitativă, adică predarea care conduce la înțelegere și învățare. La formarea de ieri am discutat despre predarea reciprocă – o strategie de învățare – predare în care profesorul și elevul sunt, pe rând, elevi și profesori. Și unul și celălalt învață și preadă! Sună puțin ciudat, nu-i așa? Cu toate acestea studiile arată că doar după câteva săptămâni de aplicare consecventă a strategiei, elevii își îmbunătățesc învățarer cu peste 70%, iar după un an aceștia dobândesc competențe de înțelegere a textului, așadar, de învățare, sustenabile. Când vom avea curajul să spargem paradigmele, mă gândesc că s-ar putea să avem și fericirea să-i vedem pe copii bucurându-se că învață! Cât despre rezultate…cu siguranță vor fi altele, mult mai bune, îndrăznesc să cred eu! Învățarea trebuie să fie o plăcere și o bucurie pentru copii! Și poate fi…dacă profesorul a găsit el însuși plăcere și bucurie în ceea ce face!

Învățarea trebuie să fie o plăcere și o bucurie pentru copii!

Leave a Reply