Şcoala şi profesorul de tipul „one size fits all” nu mai funcţionează, iar dacă funcţionează, trebuie să ne asumăm toate efectele unei astfel de abordări: elevi demotivaţi, absenteism, abandon, rezultate slabe şi, nu în ultimul rând, o societate lipsită de perspectivă şi viitor. Aparţin unei generaţii pentru care şcoala a fost de tipul „one size fits all”, lucru care nu mi-a creat niciun fel de frustrare sau nemulţumire. Pentru mine, şcoala însemna locul în care trebuia să învăţ şi, cum am fost toată viaţa avidă de învăţare, pot spune că am iubit şcoala şi tot ce se întâmpla în ea.

Cu toate acestea, mi-am dat seama repede că nu suntem toţi la fel, că în jurul meu existau copii şi tineri care învăţau diferit faţă de mine şi că şcoala mea nu era şi şcoala lor. Contactul cu realitatea din şcoli, în calitate de profesor, a început să-mi deschidă ochii şi mi-a oferit prilejul să văd, din nou, că şcoala mea – a profesorului de matematică – nu e şi şcoala elevilor mei. Dar, îndrăgostită fiind de disciplina pe care o predam, nu am avut timp şi nici deschiderea să mă gândesc la acest lucru…Pentru mine, profesoara de matematică din acea vreme, elevul era bun doar dacă performa la matematică! După câţiva ani, a venit pe lume fiica mea, pe care o voiam matematiciană, chiar de la grădiniţă, dacă s-ar fi putut. Din fericire, acest lucru nu a fost posibil, dar nu mică mi-a fost suferinţa când, prin clasa a V-a fiind, mi-am dat seama că matematica nu era pentru ea…O colegă, profesoară de engleză, mi-a atras atenţia că Rebeca mea e foarte bună la engleză. Mi-am spus, în mintea mea: Ei! o fi bună la engleză, dar dacă nu e la fel şi la mate…aproape că nici nu mai contează! Cu toate acestea, iubind-o atât de mult, m-am gândit să o urmăresc mai atent la engleză şi să investesc în ea. A fost olimpică naţională şi acum este o excepţională profesoară de engleză, pasionată de ceea ce face şi foarte responsabilă. A fost unul dintre primele momente în care toată construcţia mea legată de educaţie, de modul în care îi ierarhizam pe copii, dar şi de importanţa anumitor discipline, în defavoarea altora, a început să se clatine serios. A urmat Robert – copil cu minte de matematician şi care mi-a spus că pentru el viaţa înseamnă mai mult decât şcoală, matematică, olimpiade, concursuri şi reproducerea unor cunoştinţe. Olimpic naţional a fost şi el…la matematică şi la engleză, dar, cu toate acestea, nu a fost îndrăgostit de şcoală şi eu am realizat, din nou, că „one size fits all„ nu e pentru copiii mei, la fel cum nu e nici pentru alţii. Am învăţat multe din cărţi, dar ce am învăţat de la copiii mei a fost hotărâtor pentru schimbarea paradigmelor educaţionale în care funcţionez. Profesorii trebuie să înţeleagă că şcoala de pe timpul nostru nu mai e relevantă pentru copiii din clasele noastre. Nu le putem cere copiilor să se schimbe, nu au cum şi nici nu e normal! Noi trebuie să ne schimbăm şi să venim în întâmpinarea nevoilor lor. Ce am gândti ieri poate să nu mai fie valabil azi, iar ceea ce funcţionează azi nu va mai avea aceleaşi rezultate mâine. Avem în clase copii care sunt digitali nativi şi care, în multe situaţii, ştiu mai multe decât ştim noi… Nu vreau să spun că nu au nevoie de noi, dar au nevoie de noi altfel! Ei au nevoie de profesori care să îi înţeleagă, să le faciliteze învăţarea, nu să le impună sau să le suprime curiozitatea, creativitatea şi spiritul inovativ! Eu nu pot schimba un sistem, dar mă pot schimba pe mine şi, ca să fac acest lucru, nu am nevoie de nicio reformă! Trebuie doar să vreau şi să accept că nu sunt punctul de sprijin al orei, nici al clasei şi nici al şcolii. Sunt unul dintre cei care, pentru o vreme, intră în viaţa unui copil pentru a-i lăsa ceva bun şi frumos, pentru a-i facilita învăţarea. Nu mai cred că fără matematică nu poţi trăi în viaţă, după cum nu mai pun etichete copiilor şi celor din jur, în funcţie de inteligenţa lor logico-matematică. Am în preajmă oameni foarte inteligenţi, dar care din punct de vedere emoţional şi relaţional, sunt un dezastru şi nu pot să nu recunosc influenţa unor profesori care, la fel ca mine, au crezut că ştiinţa de carte e suficientă pentru a funcţiona bine în societate. Nu, nu e aşa deloc! Educaţia trebuie să atingă mintea şi sufletul deopotrivă! Şcoala e atractivă atunci când profesorii fac orele frumoase şi când ştiu a valoriza şi aprecia, în primul rând, progresul şi mai apoi rezultatul. Şcoala şi profesorul de tipul „one size fits all” nu mai funcţionează, iar dacă funcţionează, trebuie să ne asumăm toate efectele unei astfel de abordări: elevi demotivaţi, absenteism, abandon, rezultate slabe şi, nu în ultimul rând, o societate lipsită de perspectivă şi viitor. Dacă asta ne dorim, nu mai are sens să ne plângem, dar dacă ne dorim altceva, atunci trebuie să începem de undeva…de la fiecare dintre noi! Aceasta este schimbarea sănătoasă şi sustenabilă de care avem nevoie! Restul reprezintă detalii care se vor rezolva aproape de la sine!

One size does not fit all!

Leave a Reply